Când ar putea avea loc greva generală la metrou și RATB

Când ar putea avea loc greva generală la metrou și RATB
Publicat: 26/09/2013, 13:50
Actualizat: 31/07/2014, 15:35

Greva generală la metrou și RATB anunțată pentru 30 septembrie a fost amânată pe 14 octombrie, pentru a putea continua negocierile cu echipa guvernamentală, a anunțat, joi, președintele Unității Sindicatului Liber Metrou (USLM).

„Ca urmare a negocierilor începute pe data de 18 septembrie, între reprezentanții Federației din Trasporturi, Transloc și Servicii Publice «ATU – România» și echipa guvernamentală, dar în primul rând din respect pentru cei peste 700.000 de călători care folosesc zi de zi metroul bucureștean, greva propriu-zisă de la metrou
anunțată pentru data de 30 septembrie 2013 se va amâna până pe data de 14 octombrie 2013. În acest timp negocierile vor continua și sperăm că se vor găsi și soluții”, a spus Ion Rădoi, citat într-un comunicat de presă.

Liderul sindical a precizat că și greva de solidaritate de la RATB a fost amânată tot până în 14 octombrie.
Sindicaliștii Metrorex l-au abordat pe premierul Victor Ponta, miercuri, pe șantierul Magistralei 5, și i-au solicitat să îi primească la Guvern pentru a discuta despre indexarea salariilor, spunându-i că nu dispune de toate datele și că îi vor prezenta ei situația corectă.
Ponta a arătat că declanșarea grevei la metrou nu ar fi un gest corect și de bun-simț, în condițiile în care

Metrorex beneficiază de subvenții de la buget, respectiv din încasările strânse de la toți românii, nu doar de la bucureșteni.
„Evident că îmi doresc să nu existe grevă la metrou. Noi dăm în fiecare an subvenție la metrou din banii tuturor cetățenilor României, și cel din Sălaș, și cel din Botoșani plătește pentru metrou, așa încât asta ar mai lipsi acum, să avem și o grevă. Cred că nu ar fi corect și de bun-simț”, a spus Ponta.

El a precizat că ministrul Transporturilor și ministrul delegat pentru Buget vor continua dialogul cu sindicatele.
Ministrul Transporturilor, Ramona Mănescu, declara, în 20 septembrie, că a avut o discuție cu reprezentanții Metrorex pe subiectul protestului organizat în Capitală și a estimat că se va stinge conflictul în urma negocierilor purtate cu Ministerul de Finanțe.

Mănescu a precizat că în situația în care protestul de la metrou va avea loc, se vor gândi „măsuri alternative” de deplasare pentru bucureșteni pentru perioada întreruperii circulației cu metroul.
Sindicaliștii anunțau în 4 septembrie că dacă revendicările lor nu vor fi rezolvate, în 30 septembrie vor opri lucru pe termen nelimitat, atât la metrou, cât și la RATB.

Aceștia cer modificarea legislației sociale în vigoare și reclamă imposibilitatea negocierii contractelor colective de munca, fondul de salarii fiind blocat la nivelul anului 2008.
În 17 septembrie, angajații de la metrou au fost în grevă de avertisment, activitatea fiind oprită între orele 04.00 și 06.00.

La o zi după greva de avertisment de la metrou, peste 3.000 de sindicaliști au participat la un miting la sediul Guvernului și la un marș până în Piața Constituției.
Președintele Federației Sindicatelor din Transporturi, Transloc și Servicii Publice „ATU – România”, Ion Rădoi, declara, la protestul din centrul Capitalei, că Victor Ponta este „cel mai indiferent și arogant prim-ministru cu sindicatele din 1990”, pentru că a primit 11 scrisori privind situația transportatorilor și nu a răspuns la niciuna.

Guvernul va relua dialogul cu sindicaliștii de la Metrorex și va încerca să rezolve acele revendicări care pot fi acceptate, dar nu va mai fi de acord ca toate afacerile metroului să fie intermediate de firma sindicatului, spunea atunci premierul Victor Ponta.

„Ei voi salarii mai mari, noi plătim 800 de milioane subvenții de la toți cetățenii României pentru metrou. Ce se poate face, facem, dar în același timp nu se mai pot face toate afacerile metroului prin firma-sindicat. Asta nu se mai poate și, dacă asta e supărarea, pe asta nu o putem îndrepta. Firma sindicatului care intermediază toate activitățile metroului, asta nu se mai poate. Să le spuneți și din partea mea, eu le-am spus direct, s-au supărat pe mine, să se supere și pe dumneavoastră, dar cred că trebuie să punem punct”, le-a spus Ponta miniștrilor în ședința de Guvern din 18 septembrie.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Ciolacu: Dacă cineva a furat voturi la primul tur al alegerilor, ca premier mă voi...
Categoria de pensionari români care vor primi pensii mărite la 2.240 lei, de la 1...
FOTO. Imagini incendiare: așa arată la 63 de ani prima soție a celebrului milionar din...
Adrian Văncică, după rezultatele de la primul tur al alegerilor prezidențiale: „Bă, da’ am înnebunit...
Văru Săndel dezvăluie cum și-a împărțit Silviu Prigoană averea: “Honorius a moștenit afacerile, ceilalți…” |...
Petre Lăzăroiu, fost judecător CCR, explică ce se întâmpla dacă Ciolacu intră în turul doi...
Profesor de Științe Politice: Renumărarea voturilor de către BEC va fi mult mai precară. Decizia...
Fratele lui Pepe, legătură paranormală cu fiul său mort de 17 ani: 'Am reușit să-mi...
Alimentul DE POST care distruge creierul. Vlad Ciurea: „De 10 ani nu am mai mâncat”
Cum va fi vremea de Moș Nicolae. ANM a emis prognoza meteo pentru următoarele patru...
VIDEO ”Scoateți capacul! Dați-mi fata înapoi!” Imagini zdrobitoare de la mormântul Andreei Cuciuc! Mama sa...
A început renumărarea voturilor! CCR anunță astăzi dacă va anula primul tur al alegerilor prezidențiale
Detaliul neobservat din clipul lui Călin Georgescu! Ce are în spate și ce semnifică
Cât e amenda dacă nu aprinzi luminile de ceață? Drumurile pe care sunt obligatorii
CSAT a constatat că TikTok a influenţat alegerile prezidenţiale din România: Un candidat a beneficiat...
Iubire cu năbădăi: FEMEIA care l-a DOMINAT pe regele Carol al II-lea!
Decizie finală pentru Călin Georgescu. Toni Greblă: A rămas definitivă...
Prognoza meteo actualizată pentru decembrie. Unde va ninge de sărbători
Ce mașină conduce Elena Lasconi. Ce avere deține candidata care a ajuns în turul doi...
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Elena Viscu, fosta soție a lui CRBL, a vorbit despre perioada grea în care se...
Lino Golden, adevărul despre cearta cu Alex Velea și Mario Fresh: "Cum trădezi doi prieteni...
BANCUL ZILEI. Profesoara către Bulă: -Măi puturosule, cum poţi să dormi la mine la oră?
Experții demontează miturile zonei intime! Iată ce trebuie să știi despre sănătatea sexuală